Franța avertizează despre un posibil război cu Iranul
Posted by: Paul Dorneanu on 2007-09-18 02:40:31
Source: BBC
Bernard Kouchner trage un nou semnal de alarmă privind programul nuclear iranian
“Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău, iar ce e mai rău este războiul” a spus domnul Kouchner într-un interviu la televiziunea și radioul franceze.
Pe de altă parte ministrul francez de externe a susținut continuarea negocierilor cu autoritățile de la Teheran și a precizat că varianta războiului rămâne totuși ultima luată în considerare.
Bernard Kouchner a spus că armele atomice ajunse la îndemâna autorităților de la Teheran ar reprezenta un pericol pentru întreaga lume.
Iranul a negat constant că și-ar propune să obțină arme nucleare dar intenționează să continue activitățile de îmbogățire a uraniului într-un program despre care susține că are scopuri pașnice.
Bernard Kouchner a dezvăluit că multor companii franceze li s-a cerut să nu își reînoiască contractele în desfășurare în Iran.
Sancțiuni suplimentare
Ministrul de externe al Franței a mai declarat că țara lui cere Uniunii Europene să impună propriile sacțiuni la adresa Iranului, pe lângă cele instituite deja de Consiliul de Securitate al ONU.
Sancțiunile Consiliului de Securitate impuse Iranului sunt în prezent de natură economică și nu permit o acțiune militară.
Statele Unite nu au exclus însă posibilitatea unui atac asupra Iranului care să împiedice autoritățile de la Teheran să obțină arme nucleare.
Visited: 222 times

