Noi exerciții militare ale bombardierelor strategice rusești
Posted by: Paul Dorneanu on 2007-09-18 04:35:34
Source: Ria Novosti
Mai mult de 50 de bombardiere strategice rusești participă la un exercițiu militar de amploare
Bombardierele strategice rusești vor face o serie de zboruri de antrenament cu realimentare aeriană, în timpul exercițiului, programat pentru perioada 18-21 septembrie, a declarat luni un oficial al Forțelor Aeriene ruse, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
"Pe parcursul exercițiilor din 18-21 septembrie, bombardiere strategice rusești Tu-160, Tu-95 și Tu-22M3, și avioane cisternă Il-78 vor desfășura zboruri de lungă durată, de zi și de noapte, cu realimentare în aer," a declarat colonelul Aleksandr Drobișevski.
General-maiorul Pavel Androsov, comandantul departamentului de aviație strategică din cadrul Forțelor Aeriene rusești, va superviza exercițiul.
Moscova a anunțat la jumătatea lunii august că zborurile de rutină ale bombardierelor strategice vor fi reluate și vor avea caracter permanent, arealele patrulate cuprinzând și zone de tranzit și de producție economică.
Conform mai multor surse, Forțele Aeriene rusești dispun în prezent de 141 de bombardiere Tu-22M3, 40 de bombardiere Tu-95MS și 14 avioane Tu-160.
Visited: 268 times

