Un investitor misterios poate avea de câştigat de pe urma unui colaps financiar?
Posted by: Paul Dorneanu on 2007-09-19 01:10:47
Source: Prison Planet
Un investitor misterios poate avea de câştigat de pe urma unui colaps financiar?
O retragere efectuată la Banca Northern Rock din Marea Britanie a relavat posibilitatea ca un misterios investitor să se afle în situaţia de a încasa aproximativ 2 miliarde de dolari, în cazul în care pieţele vor scădea dramatic, după cum au prevăzut analiştii, în cursul săptămânii ce urmează.
Luna trecută, am efectuat un raport cu privire la acest investitor care a fost dispus să rişte să piardă aproximativ 1 miliard de dolari cumpărând 245.000 de opţiuni la un indice Dow Jones 50 pe Eurostoxx, fapt ce a determinat analiştii să speculeze că bursa este pasibilă să sufere un colaps, ca urmare a unui atac similar celui din 11 septembrie ori a unei catastrofe, ce s-ar putea petrece în a doua jumătate a lunii septembrie.
Anonimul investitor poate obţine banii doar în cazul în care bursa înregistrează o scădere de o treime până la jumătate din valoarea actuală înainte de 21 septembrie, dată la care opţiunile respective expiră.
Ulterior retragerii bancare efectuate la Northern Rock, specialiştii avertizează în privinţa unei iminente şi drastice schimbări în trendul actual al pieţelor.
“Ciclul creditelor s-a inversat, numărul datoriilor irecuperabile a crescut, băncile vor sări în aer, iar bursele vor scădea încă şi mai mult ”, a relatat astăzi pentru Financial Times Ken Murray, fondatorul şi directorul executiv al Blue Planet Investment Management, la scurt timp după vânzarea a jumătate din dividendele din portofoliul companiei sale.
Criza de la Northern Rock a fost precedată de avertizarea lansată de Alan Greenspan, conform căreia atât pieţele din Statele Unite, cât şi cele britanice sunt pe punctul de a suferi o criză majoră, motiv pentru care Primul Ministru Gordon Brown a convocat astăzi o întâlnire de urgenţă cu Hank Paulson, Secretarul Trezoreriei Statelor Unite.
Mii de persoane au format vineri şi sâmbătă cozi interminabile la filialele Northern Rock din întreaga Mare Britanie, în încercarea de a-şi retrage banii, de vreme ce problema globală a creditelor îşi face din nou apariţia după sub-aprecierea pieţei ipotecare din Statele Unite.
Analiştii de la TheStreet.com au considerat aşa-numitele “tranzacţii Bin Laden” ca nefiind ceva anormal, adaugând însă că acestea depăşesc ca valoarea orice altă tranzacţie a acestui an.
Deşi climatul actual va provoca fără îndoială un derapaj al burselor de valori, o scădere de o treime înregistrată în decursul unei singure săptămâni nu este posibilă decât în cazul producerii unui eveniment catalizator extern, precum anunţarea unor operaţiuni militare împotriva Iranului ori a unui atac terorist de proporţiile celui de la 11 septembrie.
Visited: 994 times
