Conform estimarilor actuale, pretul barilului de petrol va atinge 200 de dolari pana la sfarsitul anului

Cum se explică preţul petrolului? De ce este atât de ridicat? Este petrolul pe terminate? Sunt livrările întrerupte sau este preţul mare o reflectare a lăcomiei companiilor de petrol sau a OPEC-ului. Chavez şi saudiții conspiră împotriva noastră?

În opinia mea, cei doi mari factori ce determină preţul ridicat de petrol sunt valoare mică de schimb a dolarului american şi a lichidităţii pe care rezerva federală o aruncă pe piață.
Dolarul este slab din cauza deficitului comercial şi bugetar, a căror control este dincolo de voinţa politică americană. Pe măsură ce abuzul slăbește rolul de monedă de rezervă a dolarului american, vânzătorii cer o cantitate mai mare de dolari pentru a contracara valoare acestuia în declin și pierderea statului de monedă de rezervă a acesteia.

Într-un efort de a preveni o gravă recesiune şi multe alte crize, Rezerva Federală pompează lichidități ce finanţează speculaţiile în viitoarele contracte cu petrol. „Hedge funds” (fondurile de investiții de tip „hedge”) şi băncile investitoare restabilesc structurile de capital cu profituri realizate prin specularea contractelor scumpe cu petrol, la fel ca şi cum speculatorii imobiliari învârt contractele pentru ridicarea prețurilor la case. Viitoarele bule de săpun se vor sparge, sperăm, înainte ca noi derivați să fie creați pe seama prețului mare al petrolului.
Există și alţi factori care influenţează preţul petrolului. Perspectiva unui atac al Israelului și SUA asupra Iranului a sporit cererea curentă de petrol pentru construirea de stocuri care să facă față întreruperilor de producție și furnizare. Nimeni nu ştie consecinţa unui astfel act de agresiune, şi incertitudinea împinge preţul petrolului în sus deoarece întregul Orient Mijlociu ar putea fi înghiţit în conflagraţie. Cu toate acestea, depozitele de stocare sunt limitate, iar impactul asupra prețului din inventar are o limită.

Ministrul saudit al petrolului, Ali al-Naimi, a declarat recent că "Nu există nici o justificare pentru creşterea curentă a preţurilor." Ministrul vrea să spună că nu există lipsuri sau întreruperi în aprovizionare. El spune că nu sunt motive reale în afara speculațiilor sau motivelor psihologice.

Creşterea preţului petrolului coincide cu perioada de agresiune militară israeliano-americană din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, cel mai mare salt a fost in ultimele 18 luni.

Când Bush a invadat Irakul în 2003, preţul mediu al petrolului în acel an a fost de aproximativ 27 dolari pe baril, sau 31 dolari ținând cont inflaţie ajustată până în 2007. Preţul a crescut cu 10 dolari în 2004 la o medie anuală de 42 dolari (la valoarea reală din 2007), cu 12 dolari în 2005, 7 dolari în 2006 şi 4 dolari în 2007 ajungând la 65 dolari. Dar, în ultimele câteva luni, preţul a crescut de două ori mai mult, la circa 135 dolari. Este greu de a explica creşterea preţului cu 70 de dolari în afară de speculații.

Preţurile petrolului au fost ridicate în trecut. Până în 2008, preţul record lunar al petrolului a fost de 104 dolari în decembrie 1979 (calculat la valoarea reală a dolarului din decembrie 2007). În 1998 preţul petrolului a fost mai mic decât în 1946, unde preţul nominal al petrolului a fost de 1,63 dolari pe baril. În timpul regimului Bush, preţul petrolului în 2007 a crescut de la aproximativ 27 la 135 dolari pe baril.

Posibil, creșterea preţului petrolului a fost ținută la nivele mici, înainte de recenta creştere, de către aşteptările democraților americani să termine conflictul și să rețină Israelul din interesul ei de pace în Orientul Mijlociu şi de dreptate pentru palestinieni.

Acum că Obama a promis loialitate celor de la AIPAC și a adoptat poziția lui Bush faţă de Iran, prețul ridicat al petrolului poate prognoza faptul că politica SUA și a Israelului este probabil să rezulte în întreruperi ale aprovizionării cu petrol. Totuşi, recentele declaraţii israeliene cum un atac asupra Iranului este "inevitabil" a împins prețul petrolului cu 8 dolari.

Poate mai greu de înţeles decât preţul ridicat al petrolului sunt reducerile ratelor dobânzilor pe termen lung din SUA. Ratele dobânzilor sunt defapt sub rata inflației, fără să mai menționăm de proasta valoarea de schimb a dolarului american. Economiștii nu își explică de ce creditorii acceptă o rată a dobânzii mai mica decât rata inflației.

Desigur, americanii nu primesc cifrele reale ale inflaţiei de la guvernul lor şi nu au mai primit de când indicele preţurilor de consum (IPC) a fost falsificat, în timpul administraţiei Clinton pentru a menține la un nivel mic plățile către asigurările sociale și neajustând plățile către pensionari la valorile reale.

Potrivit statisticianului John Williams, folosindu-se de valoarea indicelui prețului de consum (IPC) din timpul mandatului lui Clinton se obține o valoare curentă a IPC-ului de aproximativ 7,5%.

Prin înțelegerea inflației realizăm că creșterea produsului intern brut (GDP) pare să fie mai mare. Dacă inflaţia s-ar măsura corect, probabil că SUA nu ar avea nici o creștere reală a produsului intern brut (GDP) în secolul 21.

Williams informează de decenii că administrațiile americane s-au jucat cu rata inflației și a șomajului doar ca să pară ele însele mai bine. Efectul cumulativ a fost de a se lipsi de veridicitate a acestor măsurări. Dacă l-am înţeles pe Williams, astăzi, atât rata inflației cât și a șomajului, așa cum au fost ele măsurate inițial, sunt în just de 12 la sută.

Prin pompare de bani în economia SUA în efortul de a preveni recesiunea şi problemele balanțelor de final, Rezerva Federală SUA duce în sus prețurile la bunurilor de consum și a alimentelor, în general. Totuşi, veniturile reale ale americanilor nu cresc. Chiar și fără externalizarea muncii în afara țării, politica economică a SUA a condus majoritatea populației la standarde de trai mai joase.

Criza cu care se confruntă SUA este pierderea rolului monedei americane de monedă de rezervă națională. Odată ce dolarul pierde acest rol, guvernul SUA nu va putea să finanţeze operaţiunile sale împrumutând din străinătate şi străinii vor înceta să finanţeze deficitul comercial masiv al SUA. Această criză va elimina SUA ca putere mondială.